O tehnologie din anii 1970 revine în tendințe din cauza crizei de energie. Cum funcționează tehnologia

O tehnologie din anii 1970 revine în tendințe în Statele Unite ale Americii din cauza crizei energetice și inflației, probleme ce se resimt la nivel mondial. 

Publicat: 3 octombrie 2022, 7:23
Reclamă

O situație economică similară a avut loc în SUA în anii 1970, când a fost o criză de aprovizionare cu petrol. Ca urmare, mulți experți din acea vreme au dezvoltat discuția despre surse de energie alternativă. 

În acel deceniu, mulți consumatori din SUA au adoptat o tehnologie care acum revine în tendințe – pompa de căldură, potrivit Fortune

Pompele de căldură, potrivit CNN, sunt sisteme electrice de răcire și încălzire foare eficiente.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

O tehnologie din anii 1970 revine în tendințe din cauza crizei de energie

„Suntem extrem de încântați de ele,” a declarat Cathy Hardy, ce și-a instalat recent 3 astfel de pompe. „Pentru mine, e vorba de confort. Pentru soțul meu, e vorba de eficiență.” 

Soțul lui Cathy, George Hardy, susține că această schimbare a dus la economisirea a mii de dolari în ultimii ani. Până acum, ei foloseau un sistem bazat pe combustibili fosili pentru a-și încălzi locuința. Pentru că prețurile au crescut semnificativ în 2022, pompa de căldură, o tehnologie din anii 1970, revine în tendințe. 

Reclamă
Reclamă

Soții Hardy trăiesc în Maine, unul dintre statele americane în care autoritățile au încurajat adoptarea pompelor de căldură, pentru a renunța rapid la încălzirea și răcirea prin combustibili fosili. Decizia e semnificativă și din punct de vedere al impactului asupra mediului. Janet Mills, guvernatoarea din Maine, a promis instalarea a 100.000 de pompe de căldură în stat, până în 2025. 

Pompele de căldură ar fi mai eficiente decât sistemele de aer condiționat, potrivit CNN. Acest avantaj se datorează faptului că nu folosesc curent pentru a răci sau încălzi aerul. În schimb, folosesc curent pentru a muta căldură în interiorul sau în exteriorul casei. 

Atunci când temperaturile sunt ridicate, pompele de căldură funcționează precum un aer condiționat. Iau căldura din interior și o împing spre exterior. Când temperaturile sunt scăzute, pompele preiau căldura din exterior și o aduc în interior. Ca urmare, pompa de căldură, o tehnologie din anii 1970, revine în tendințe în SUA. 

„Nu vă pot descrie cât de confortabil ne simțim,” a continuat Cathy. „Nu îngheață precum un aer condiționat de fereastră, cu care e mai greu să controlezi temperatura. Nici nu ne atingem de termostat.” 

Pompele de căldură tradiționale funcționat cel mai eficient în climate temperate

Pompele de căldură din anii 1970, atunci când au fost adoptate de mulți consumatori, funcționau cel mai eficient în climate temperate sau cu temperaturi ridicate. De atunci, însă, tehnologia a avansat. Ca urmare, pompele de căldură de azi pot fi eficiente și în zone cu temperaturi mai scăzute. 

Un impediment pentru mulți consumatori e costul inițial pentru instalarea pompei de căldură, o tehnologie din anii 1970 ce revine acum în tendințe. Prețul e mai ridicat decât în cazul unui aer condiționat sau al unei sobe. 

Dar acest cost se amortizează mai repede, pentru că viitoarele facturi sunt mai scăzute, susțin experții. În plus, un avantaj semnificativ e faptul că nu are un impact atât de sever asupra mediului precum alte sisteme de răcire și încălzire.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Femeie care are telefon ăn mână, stă pe canapea, și controlează electrocasnicele smart din casă, în funcție de cum le alegi
(P) Casa inteligentă începe cu alegeri deștepte: cum alegi electrocasnicele smart în funcție de locuință?
(P) Casa inteligentă începe cu alegeri deștepte: cum alegi electrocasnicele smart în funcție de locuință?
Un cip ținut în mâini, similar cu un singur cip ce a transferat tot traficul de pe Internet, pe fundal mov, cu fire
Cel mai rapid procesor din lume ar putea deveni o realitate în curând. Ce tranzistor inedit au creat experții din China
Cel mai rapid procesor din lume ar putea deveni o realitate în curând. Ce tranzistor inedit au creat experții din China
Logo-ul Tesla, ce ar putea lansa Pi Phone în curând
De ce compania Tesla nu e la fel de afectată de noile tarife impuse de Donald Trump: „Tesla câștigă, Detroit sângerează”
De ce compania Tesla nu e la fel de afectată de noile tarife impuse de Donald Trump: „Tesla câștigă, Detroit sângerează”
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Stația pațială Internațională, cu Pământul pe fundal. Rusia crede că Stația Spațială Internațională e periculoasă
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme decât planificase NASA, după ce compania sa, SpaceX, a primit proiectul de a o distruge.  Elon Musk iar cere NASA să distrugă Stația Spațială Internațională...
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
2
Telefon mobil cu Apple Intelligence pe ecran și pe fundal, care introduce noile funcții
Cele mai importante vești AI dezvăluite de Apple la WWDC 2025. Ce funcții vor fi introduse în curând
În cadrul evenimentului WWDC 2025, Apple a dezvăluit cele mai importante vești AI, care vor fi integrate în sistemul de operare pe viitor. Anul trecut, evenimentul WWDC a scos la iveală planurile ambițioase ale...
Cele mai importante vești AI dezvăluite de Apple la WWDC 2025. Ce funcții vor fi introduse în curând
3
Calculator retro, cu evranul pornit, pe care se jucau jocurile video vechi care acum valorează o avere
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
Experții au dezvăluit jocurile video vechi care acum valorează o avere, ce pot fi vândute pe sume importante la licitații. Unele jocuri video vechi au strâns praf ani de zile prin poduri sau prin...
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
4
Donald Trump, Elon Musk și fiul său X, în fața Casei Albe
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine din ce în ce mai tensionată, până în punctul în care amândoi amenință cealaltă persoană cu anularea mai multor probleme.  Elon Musk și Donald Trump au...
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
5
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit la ce jocuri PlayStation Plus din iunie 2025 vor avea acces abonații serviciului. Ca în fiecare lună, serviciul oferă titluri inedite. Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în iunie...
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
PARTENERI
×