Misterul din Groapa Marianelor a fost elucidat. Ce ar fi zgomotul care se aude din adâncuri, de fapt

Experții au elucidat misterul din Groapa Marianelor, respectiv zgomotul neobișnuit care se auzea din adâncul oceanului. 

Publicat: 28 septembrie 2024, 7:23 / Actualizat: 28 septembrie 2024, 13:13
Reclamă

Groapa Marianelor e cel mai adânc punct de pe Pământ descoperit până acum. De mai bine de 10 ani, experții au încercat să afle care e sursa unui sunet misterios care provine din această groapă adâncă.

Potrivit experților, aceste zgomote sună de parcă ar fi nave SF, scrie Live Science.

Dar au o explicație mult mai simplă și mai naturală.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Misterul din Groapa Marianelor a fost elucidat

Potrivit experților, sunetul provine de la balenele lui Bryde (Balaenoptera edeni). Balenele ar putea folosi aceste sunete pentru a se localiza una pe cealaltă, așa cum fac alte specii din acest grup de mamifere marine. 

Misterul din Groapa Marianelor a început în 2014, atunci când sunetele au fost detectate pentru prima dată. Groapa Marianelor e cea mai adâncă tranșee din lume, care se întinde pe o distanță de 2.400 de kilometri. Se află la sud de Japonia și atinge o adâncime maximă de 10.935 de metri. 

Reclamă
Reclamă

Zgomotul poate fi împărțit în 2 părți complet diferite. Inițial, e un sunet similar cu un bâzâit, care vibrează din adâncuri. În a 2-a parte, apare un sunet care are o notă metalică. Experții au asemănat această porțiune cu navele spațiale din Star Trek și Star Wars. 

Inițial, cercetătorii nu știau cu ce au de-a face. În 2016, experții au descoperit că zgomotul – numit și biotwang – ar putea proveni de la cașaloți precum Balaenoptera musculus și Megaptera novaeangliae. 

Dar zgomotul nu semăna cu sunetele emise de aceste specii. Așa că misterul din Groapa Marianelor a continuat. 

Un nou studiu, publicat recent în jurnalul Frontiers in Marine Science, susține că experții au putut demonstra în sfârșit că zgomotul e cauzat de balenele lui Bryde. Pentru această descoperire, cercetătorii au apelat la ajutorul inteligenței artificiale. 

AI a căutat în peste 200.000 de ore de înregistrări audio, cu diferite zgomote din ocean. Și a ajuns la concluzia că aceste balene cauzează zgomotul din cel mai adânc loc de pe Pământ. 

Balenele lui Bryde ar cauza zgomotul misterios din Groapa Marianelor 

Experții au suspectat că aceste balene cauzează zgomotul atunci când au văzut 10 specimene ale speciei înotând în apropiere de Insulele Mariana. 9 dintre ele au scos sunete specifice.

„O dată e o coincidență. De 2 ori atrage atenția. De 9 ori, clar e o balenă a lui Bryde,” a declarat Ann Allen, conducătoarea studiului despre misterul din Groapa Marianelor. 

Dar pentru a demonstra că aceste balene scot sunetul respectiv, echipa a analizat zgomotele emise în timpul migrației speciei. Ceea ce a însemnat analizarea a ani de zile de înregistrări audio surprinse de stații amplasate în Arhipelagul Mariana.

Au grăbit procesul prin folosirea AI. Programul a transformat sunetul biotwang în imagini, numite spectrograme. Astfel, puteau fi diferențiate ușor față de alte zgomote. 

În plus, studiul a scos la iveală faptul că acest sunet putea fi auzit doar în nord-vestul Pacificului. În ciuda faptului că aceste balene înoată într-o arie mult mai mare. Ceea ce ar sugera că o populație specifică a acestor balene emite zgomotul.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Rechin alb care sare din apă, cu cerul pe fundal. Prădătorul care sperie și marele rechin alb e orca
Descoperire fără precedent despre rechini. Ce pot face acești „ucigași silențioși”
Descoperire fără precedent despre rechini. Ce pot face acești „ucigași silențioși”
Planeta Marte, pe care a fost găsită apă lichidă, pe fundal negru
Un ocean s-ar ascunde sub suprafața planetei Marte. La ce adâncime s-ar ascunde
Un ocean s-ar ascunde sub suprafața planetei Marte. La ce adâncime s-ar ascunde
Val de ocean în nuanțe de albastru și alb, pentru a ilustra cum culoarea oceanelor se schimbă
Nivelul mării a crescut mai mult în 2024 decât estima NASA. Sute de orașe ar putea fi înghițite de apă pe viitor
Nivelul mării a crescut mai mult în 2024 decât estima NASA. Sute de orașe ar putea fi înghițite de apă pe viitor
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Calculator retro, cu evranul pornit, pe care se jucau jocurile video vechi care acum valorează o avere
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
Experții au dezvăluit jocurile video vechi care acum valorează o avere, ce pot fi vândute pe sume importante la licitații. Unele jocuri video vechi au strâns praf ani de zile prin poduri sau prin...
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
2
Donald Trump, Elon Musk și fiul său X, în fața Casei Albe
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine din ce în ce mai tensionată, până în punctul în care amândoi amenință cealaltă persoană cu anularea mai multor probleme.  Elon Musk și Donald Trump au...
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit la ce jocuri PlayStation Plus din iunie 2025 vor avea acces abonații serviciului. Ca în fiecare lună, serviciul oferă titluri inedite. Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în iunie...
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
4
Bărbat îmbrăcat în costum gri, care ține în mână o cutie de carton, care tocmai a fost concediat, pentru a ilustra angajații care și-au pierdut joburile din cauza inteligenței artificiale
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
O firmă care a înlocuit angajații cu AI a pierdut sume importante de bani după ce și-a concediat peste 40% din personal. CEO-ul companiei Klarna a decis să integreze tehnologia AI pentru a economisi...
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
5
Mașină Tesla roșie pe drum. Unii proprietari Tesla își îun copiii în fața mașinilor
Un veteran de 98 de ani a distrus o mașină Tesla cu un tanc. Ce mesaj a vrut să îi transmită lui Elon Musk
Ken Turner, un veteran de 98 de ani din Al Doilea Război Mondial, a distrus o mașină Tesla cu ajutorul unui tanc Sherman folosit în același conflict. Un veteran din Al Doilea Război Mondial,...
Un veteran de 98 de ani a distrus o mașină Tesla cu un tanc. Ce mesaj a vrut să îi transmită lui Elon Musk
PARTENERI
×