Una dintre cele mai rare trăsături faciale din lume. Mai puțin de 1% din populația Pământului arată așa

Heterocromia e una dintre cele mai rare trăsături faciale din lume, cu mai puțin de 1% din populație cu acest detaliu.

Publicat: 23 octombrie 2023, 12:22
Reclamă

Unele trăsături faciale sunt mai rare decât altele. Cea care apare cel mai rar e heterocromia, adică ochi de culori diferite. Irisul acestor indivizi are nuanțe diferite, detaliu ușor sesizabil chiar și de la distanță.

„Heterocromia e atunci când irisurile unei persoane au culori diferite,” a declarat dr. Sidney Gicheru, reprezentant al Academiei Americane de Oftalmologie, scrie Reader’s Digest

Cea mai evidentă formă de heterocromie e cea în care irisurile au culori complet diferite. Există și forme nu au o diferență atât de mare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Una dintre cele mai rare trăsături faciale din lume

„Cu heterocromie centrală, avem un cerc în interior care e de o culoare diferită față de zona irisului,” a continuat dr. Gicheru. Există mai multe moduri prin care se poate exprima această condiție. 

În prima situație, cea mai mare parte a irisului din zona pupilei are o culoare, dar e conturat de o culoare diferită. În al 2-lea caz, există un cer subțire în jurul pupilei de o culoare și cealaltă parte a irisului are o nuanță diferită. 

Reclamă
Reclamă

Heterocromia, una dintre cele mai rare trăsături faciale din lume, poate fi și parțială. În acest fel de heterocromie, o singură parte a irisului are o culoare diferită. De la distanță, persoanele care au această formă de heterocromie nu par să aibă ochi de culori diferite. Detaliul devine atent atunci când ochii sunt studiați de aproape. 

Cei mai mulți oameni au o singură culoare de ochi, dar cei cu heterocromie au 2. 

Află și ce se întâmplă cu ochii tăi când te uiți la ecranul telefonului.

Heterocromia e extrem de rară. Mai puțin de 1% din populația Pământului e afectată de această condiție, adică mai puțin de 78 de miliarde de oameni. La polul opus față de una dintre cele mai rare trăsături faciale din lume se află ochii căprui. 70 – 80% din oameni (adică aproape 6.4 miliarde) au ochi căprui. 

A 2-a cea mai comună culoare de ochi din lume e cea albastră. 8-10% din populație (aproape 800 de milioane) are această culoare a ochilor. Doar 2% din întreaga populație are ochi verzi (sau 160 de milioane de oameni). 

Heterocromia e frecventă în rândul câinilor

Deși heterocromia e foarte rară în cazul oamenilor, e comună în rândul câinilor. Câinii care au cea mai mare probabilitate de a avea ochii de culori diferite sunt husky, dog german și ciobănescul australian. 

Cea mai comună cauză a heterocromiei e genetică. Genele determină cât de multă melanină e prezentă în fiecare ochi. Un nivel mai mare de melanină înseamnă ochi mai închiși la culoare. Melanină mai puțin duce la ochi mai deschiși la culoare. 

„De obicei, e inofensivă. Dar uneori poate fi simptomul unei boli,” a declarat dr. Gicheru despre heterocromie, una dintre cele mai rare trăsături faciale din lume. 

Dacă un copil se naște cu ochi de culori diferite sau apare heterocromia la scurt timp după naștere, poate fi un simptom al sindromului Horner sau sindromului Sturge-Weber. 

„Sindromul Horner apare din cauza leziunilor la calea nervilor din zona gâtului și capului,” a declarat Kerry Gelg, optometrist. „Poate duce la heterocromie pentru că dezvoltarea pigmentului din iris e controlată de aceste nervi. Sindromul Sturge-Weber e o afecțiune neurologică rară care se vede la naștere. E caracterizată de un semn din naștere pe frunte și pe pleopa dreaptă.”

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Doza de suc Coca Cola în nisip, după ce Un turist a lăsat o doză de suc pe insula celui mai izolat trib din lume. De ce ar fi putut să ucidă toți băștinașii acest „tribut”
Fun
Un turist a lăsat o doză de suc pe insula celui mai izolat trib din lume. De ce ar fi putut să ucidă toți băștinașii acest „tribut”
Un turist a lăsat o doză de suc pe insula celui mai izolat trib din lume. De ce ar fi putut să ucidă toți băștinașii acest „tribut”
Imagine cu o pădure de brazi, surprinsă din aer. Li se văd vârfurile verzi
Câți copaci există în China. Experții au folosit drone și lasere pentru a afla numărul real
Câți copaci există în China. Experții au folosit drone și lasere pentru a afla numărul real
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Stația pațială Internațională, cu Pământul pe fundal. Rusia crede că Stația Spațială Internațională e periculoasă
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme decât planificase NASA, după ce compania sa, SpaceX, a primit proiectul de a o distruge.  Elon Musk iar cere NASA să distrugă Stația Spațială Internațională...
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
2
Telefon mobil cu Apple Intelligence pe ecran și pe fundal, care introduce noile funcții
Cele mai importante vești AI dezvăluite de Apple la WWDC 2025. Ce funcții vor fi introduse în curând
În cadrul evenimentului WWDC 2025, Apple a dezvăluit cele mai importante vești AI, care vor fi integrate în sistemul de operare pe viitor. Anul trecut, evenimentul WWDC a scos la iveală planurile ambițioase ale...
Cele mai importante vești AI dezvăluite de Apple la WWDC 2025. Ce funcții vor fi introduse în curând
3
Calculator retro, cu evranul pornit, pe care se jucau jocurile video vechi care acum valorează o avere
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
Experții au dezvăluit jocurile video vechi care acum valorează o avere, ce pot fi vândute pe sume importante la licitații. Unele jocuri video vechi au strâns praf ani de zile prin poduri sau prin...
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
4
Donald Trump, Elon Musk și fiul său X, în fața Casei Albe
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine din ce în ce mai tensionată, până în punctul în care amândoi amenință cealaltă persoană cu anularea mai multor probleme.  Elon Musk și Donald Trump au...
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
5
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit la ce jocuri PlayStation Plus din iunie 2025 vor avea acces abonații serviciului. Ca în fiecare lună, serviciul oferă titluri inedite. Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în iunie...
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
PARTENERI
×