Kingdom Hearts 4 a fost anunțat oficial. Când va fi lansat jocul mult așteptat

Kingdom Hearts 4 a fost anunțat oficial, alături de Kingdom Hearts Missing-Link, la cea de-a 20-a aniversare a seriei. 

Publicat: 17 aprilie 2022, 7:23
Reclamă

Încă nu există o dată oficială de lansare pentru Kingdom Hearts 4, dar anunțul a încântat fanii. Producătorii au prezentat și un trailer scurt, în care apare personajul Sora, în noua lume numită Quadratum. 

În plus, fanii au putut vedea și o miză prezentare a modului de joc, plus un final scurt, în care apar Donald și Goofy, scrie IGN

Imaginile au fost create într-un stil similar cu cel al jocurilor precedente, dar are o estetică mai realistă. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Kingdom Hearts 4 a fost anunțat oficial

Square Enix a confirmat și că jocul se află „în primele etape de dezvoltare”, așa că e posibil ca data oficială de lansare să aibă loc peste câțiva ani. 

Trailerul prezentat cu ocazia aniversării de 20 de ani a seriei începe cu naratorul care spune „dacă acesta nu e finalul pe care ți l-ai dorit – dacă îți aduce disperare – atunci părăsește această lume pentru alta.” 

Reclamă
Reclamă

Kingdom Hearts 4 a fost anunțat cu un trailer care începe într-o pădure. Acțiunea se mută rapid într-un oraș mare. Personajul Sora e văzut inițial în timp ce se trezește într-un apartament.

Aici, fanii îl cunosc pe Strelitzia, un personaj ce a apărut inițial în Kingdom Hearts Union χ.

Atmosfera pașnică din imagini e întreruptă rapid de un pericol ce apare pe cer. În demonstrația gameplay-ului, Sora apare zburând în aer, urcându-se pe clădiri și folosind o armă inedită, cu un cârlig. 

Elden Ring a primit unele dintre cele mai bune recenzii din istorie, pentru un joc video – află cum a impresionat.

Kingdom Hearts 4 a fost anunțat oficial, cu un trailer în care apar Donald și Goofy la final, alături de Sora. 

În ciuda titlului, Kingdom Hearts 4 e cel de-al 16 joc din seria celebră, cunoscută la nivel mondial, scrie The Verge.

Kingdom Hearts Missing-Link e un nou joc disponibil pe iOS și Android

În cadrul evenimentului ce a marcat cea de-a 20-a aniversare a seriei, a fost dezvăluit și Kingdom Hearts Missing-Link. Acesta e un nou joc din serie ce va fi disponibil pe sistemele de operare iOS și Android.

Acesta include acțiune 3D. Primul test beta pentru joc va începe la finalul anului 2022. Acțiunea va avea loc în tărâmul Scala ad Caelum. 

Jocul va permite jucătorilor să participe la lupte împotriva Heartless și „să descopere o nouă poveste originală”. 

Recent, Microsoft a decis soarta Call of Duty – pe ce console va fi disponibil jocul video.

Dincolo de faptul că Kingdom Hearts 4 a fost anunțat oficial, dezvoltatorii au dezvăluit că ultimul capitol Kingdom Hearts Dark Road va fi lansat în august 2022. În plus, o nouă actualizare gratuită a aplicației Kingdom Hearts Union χ Dark Road va fi introdusă în curând.

Kingdom Hearts 3 a fost lansat în anul 2019. În recenzia IGN, jocul a fost numit „o evoluție mulțumitoare și un final al francizei ce demonstrează că încă are suflet”. Alte recenzii au criticat jocul, însă.

Kingdom Hearts 4 ar deveni cel de-al 16-lea joc al seriei. Titlurile lansate înainte includ informații necesare pentru înțelegerea acțiunii din următoarele jocuri, potrivit The Verge.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Calculator retro, cu evranul pornit, pe care se jucau jocurile video vechi care acum valorează o avere
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile

Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Calculator retro, cu evranul pornit, pe care se jucau jocurile video vechi care acum valorează o avere
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
Experții au dezvăluit jocurile video vechi care acum valorează o avere, ce pot fi vândute pe sume importante la licitații. Unele jocuri video vechi au strâns praf ani de zile prin poduri sau prin...
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
2
Donald Trump, Elon Musk și fiul său X, în fața Casei Albe
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine din ce în ce mai tensionată, până în punctul în care amândoi amenință cealaltă persoană cu anularea mai multor probleme.  Elon Musk și Donald Trump au...
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit la ce jocuri PlayStation Plus din iunie 2025 vor avea acces abonații serviciului. Ca în fiecare lună, serviciul oferă titluri inedite. Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în iunie...
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
4
Bărbat îmbrăcat în costum gri, care ține în mână o cutie de carton, care tocmai a fost concediat, pentru a ilustra angajații care și-au pierdut joburile din cauza inteligenței artificiale
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
O firmă care a înlocuit angajații cu AI a pierdut sume importante de bani după ce și-a concediat peste 40% din personal. CEO-ul companiei Klarna a decis să integreze tehnologia AI pentru a economisi...
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
5
Mașină Tesla roșie pe drum. Unii proprietari Tesla își îun copiii în fața mașinilor
Un veteran de 98 de ani a distrus o mașină Tesla cu un tanc. Ce mesaj a vrut să îi transmită lui Elon Musk
Ken Turner, un veteran de 98 de ani din Al Doilea Război Mondial, a distrus o mașină Tesla cu ajutorul unui tanc Sherman folosit în același conflict. Un veteran din Al Doilea Război Mondial,...
Un veteran de 98 de ani a distrus o mașină Tesla cu un tanc. Ce mesaj a vrut să îi transmită lui Elon Musk
PARTENERI
×